Când vorbim de "dubla înregistrare" trebuie să avem în vedere ca ea nu este doar un principiu (oarecare) al contabilităţii, ci, mai mult, o culme a gandirii contabile, raţionamentul fundamental pe baza căruia Luca Paciolo şi-a construit modelul matematic, ce a devenit apoi o ştiinţă de căpătâi a economiei -contabilitatea- si care antreneaza deopotrivă: sistemul documentelor, registrele, bilanţul iniţial, conturile şi regulile de funcţionare a acestora, etc., toate acestea dând caracterul de infailibilitate al contabilității, în calitatea sa de sistem ideal pentru evidențierea capitalului și a patrimoniului administrat, privit sub dublul său aspect: de valori economice și de obligații sau resurse.
La rândul său dubla înregistrare derivă din următoarele raționamente de bază: a) bilanțul, ca procedeu metodologie, reflectă patrimoniul sub un dublu aspect și anume: al conținutului și structurii sale material-monetare pe de-o parte, al surselor de proveniență și obligațiilor pe de altă parte; b) sub o altă fațetă orice operație economică produce inevitabil o dublă modificare În situația patrimonială a agentului economic, reprezentată prin intermediul bilanțului contabil; c) dacă pentru fiecare post al bilanțului, în contabilitatea curentă se deschide câte un cont, Înseamnă că orice operație sau fenomen, atestate prin documente, va afecta neapărat două conturi; d) legătura totală (și în dublu sens) dintre posturile bilanțului și conturi, precum și mecanismul de funcționare a acestora sunt astfel concepute încât în mod implacabil orice operație afectează simultan două conturi și anume debitul unuia și creditul altuia. Sintetizând deci fenomenul metodologic al dublei înregistrări este important să se rețină următoarele aspecte ce țin de metodă, procedurile și conexiunile contabile:
- înregistrarea concomitentă a unei operații economice în două conturi și anume în debitul unui cont și în creditul altui cont poartă numele de "dublă inregistrare", ca cea mai perfectă convenție contabilă de înscriere ("blocare") în conturi, respectiv de codificare a operațiilor și fenomenelor economice care traversează gestiunea patrimonială a agentului economic, instituțional, public etc.
- între cele două conturi care reflectă o anumită operație economică se stabilește o legătură logică, de reciprocitate care poartă numele de "corespondența conturilor" (iar conturile folosite se numesc "conturi corespondente").
- reprezentarea practic-curentă a dublei înregistrări se realizează prin intermediul unei "egalități valorice" perfecte denumită formulă contabilă (sau "articol contabil"), în care elementele de "translocare" în conturi a fenomenelor se regăsesc așezate grafic, pe macheta Registrului jurnal :
Contul care = Contul care - Suma unică ce se se debitează se creditează inscrie in fiecare cont
Dar problema nu este deloc simplă, pentru că orice operaţie economică trebuie supusă unei analize contabile sub aspectul modificărilor ce se produc în sistemul bilanţier de reflectare a patrimoniului şi implicit al conturilor ce le evidenţiază .
Analiza contabilă constă în cercetarea pe bază de documente a fiecărei operații economice, în scopul stabilirii conturilor corespondente și a părții acestora (de bit sau credit) în care urmează să fie înregistrată operația respectivă. Analiza contabilă se parcurge "pas cu pas" în următoarea ordine:
- - determinarea elementelor de activ sau de pasiv ale reprezentării bilanțiere care au suferit modificări ca urmare a operației ce a avut loc și care trebuie înregistrată, precum și sensul acestor modificări (de scădere sau de majorare a elementelor respective);
- - stabilirea conturilor corespondente cu ajutorul cărora se ține evidența elementelor de activ sau de pasiv la care se referă operația economică ce trebuie Înregistrată;
- - definitivarea, potrivit regulilor de funcționare a conturilor, a părții (debit sau credit) fiecărui cont în care urmează să se Înregistreze operația supusă analizei.
Să vedem un caz.
- Firma "X" cumpără materiale de întreţinere de la un « terţ » (furnizor): preţul comerciantului – 1.000 Lei , plus 19% taxa pe valoarea adăugată: 190 Lei ; total de plată: 1.190 Lei.
- Documentele oficiale sunt: factura şi nota de intrare-recepţie.
- Modificările produse, privite global, inseamnă: creşterea activelor patrimoniale concomitent cu creşterea datoriilor, pentru suma ce trebuie plătită furnizorului.
- Dar formula contabila trebuie să mai ţină seama şi de alţi factori: dacă cele două firme sunt sau nu plătitoare de t.v.a., dacă materialele se predau pe loc sau urmează a fi ridicate mai tarziu, daca plata se face pe loc în numerar sau urmează a emite un ordin de plată sau un bilet la ordin, cine plăteşte transportul şi multe altele.
- (a) Dacă cumpărătorul sau vânzătorul nu sunt plătitori de t.v.a.:
Aceasta este formula contabilă și întrucât se debitează și, respectiv, se creditează numai câte un cont se numește "formulă contabilă simplă".
- (b) Dacă avem de-a face cu un agent economic plătitor de t.v.a. , formula contabila trebuie sa o evidentieze separat, ea fiind un drept al sau «de deducere», iar formula contabila va fi:
Explicații Contul care Contul care S u m a
se debitează se creditează
% = 401 1.190
Furnizori
301-Materiale aux. 1.000
442-T.V.A 190 Aceasta este "formula contabilă compusă" intrucat ea contine două formule contabile simple:
301 = 401 - 1.000 si 442 = 401 - 190 Pe care trebuie să o folosim? Pe oricare, numai că este bine să alegem varianta care să asigure citirea "încrucișată" a fiecărui cont cu corespondentul său din relația de blocare a operației respective (în cazul de faţa, mai corectă este formula contabilă compusă).
- Remarcă: să nu uităm, formula contabilă se scrie pe machetă Registrului jurnal, care poate fi şi un set de registre ce se centralizează şi urmeaza un anume tratament de control şi păstrare.Concomitent,pentru fiecare cont se deschide cate o partidă in Registrul cartea mare, în care se centralizează rulajele debitoare şi creditoare ale acestora, defalcate pe conturi corespondente.
- a) Înregistrarea cronologică și sistematică în contabilitate a tuturor operațiilor patrimoniale, în funcție de natura lor, în mod simultan, în debitul unui cont și creditul altuia (sau altor conturi), denumite conturi corespondente (și invers);
- b) stabilirea totalului sumelor debitoare și creditoare, precum și a soldului final al fiecărui cont;
- c) Întocmirea balanței de verificare, ea reflectând egalitatea dintre totalul sumelor debitoare și creditoare și totalul soldurilor debitoare și creditoare ale conturilor;
- d) prezentarea situației patrimoniului și a rezultatelor obținute, respectiva activelor și pasivelor prin bilanț, precum și a veniturilor, cheltuielilor și a profitului/pierderilor prin contul de profit și pierdere (sau contul de execuție).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu